Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Noul antrenor al Craiovei şi-a asumat primele decizii importante: „Am schimbat asta”

Noul antrenor al Craiovei şi-a asumat primele decizii importante: „Am schimbat asta”

Noul antrenor al Craiovei şi-a asumat primele decizii importante: „Am schimbat asta”
SURSĂ: Sportpictures 21.11.2025

Filipe Coelho, noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova, a debutat cu o victorie pe banca oltenilor, scor 1-2, la Mioveni, în fața celor de la FC Argeș.

La finalul partidei, acesta a oferit mai multe declarații și a anunțat că și-a asumat primele decizii importante. Totodată, acesta a dezvăluit ce așteptări are de la jucătorii pe care îi are în loc.

Ce schimbări a adus Filipe Coelho la Universitatea Craiova

Filipe Coelho a debutat cu o victorie pe banca celor de la Universitatea Craiova, scor 1-2, la Mioveni, în fața celor de la FC Argeș. La finalul partidei, acesta a vorbit despre deciziile pe care le-a luat și despre schimbările pe care le-a făcut de când a preluat echipa patronată de Mihai Rotaru.

„A fost bine, mai ales datorită jucătorilor. Au luptat foarte bine, cu o echipă puternică, mai ales la fazele fixe. Nu am început bine. După 20 de minute am controlat mai mult jocul. Am avut ocazii, am controlat meciul mai bine din punct de vedere defensiv. Ei au avut mai multe cornere, noi am avut ocaziile mai importante. Este o victorie corectă, am luat trei puncte. Sunt fericit pentru fani și pentru jucători.
Vrem să construim ceva. E bine că am reacționat după gol, că am reușit să înscriem. Trebuie să ne îmbunătățim, importante sunt punctele.
Trebuie să înțelegeți că am avut doar un antrenament cu tot lotul, nu a fost ușor. Am schimbat sistemul, dinamica, lucruri la fazele fixe.

Jucătorii sunt inteligenți, buni profesioniști. (Veți juca în continuare cu inițierea de la portar?) Vedem. Astăzi au ieșit unele lucruri, vedem. Ultima victorie în deplasare a fost în august, poate că nu trebuie să uităm asta. Am arătat ca o echipă cu personalitate, am învins o echipă bună.

(Cum ați trăit meciul? V-am văzut rezervat când echipa a marcat) Asta este personalitatea mea. Îmi place să fiu echilibrat. Nu vreau să mă agit prea tare când lucrurile nu merg bine și nici prea fericit. Sunt echilibrat, să urmăresc și să fiu atent la ceea ce se întâmplă pe teren”, a declarat Filipe Coelho, la DigiSport.

Cum vede Filipe Coelho fotbalul românesc

Filipe Coelho a declarat că a urmărit mai multe partide din România și a precizat că în Superliga există mulți fotbaliști de valoare și antrenori buni.

„(Care sunt echipele care v-au impresionat în România?) Să fiu sincer, sunt concentrat doar pe următorul adversar. Am urmărit multe meciuri, dar mă concentrez mai mult la următorii adversari. Nu pot să-mi exprim o opinie despre nivelul altor echipe. Am observat că sunt mulți jucători buni, antrenori buni. O luăm pas cu pas, ne concentrăm pe următorul adversar.
Avem timp să vorbim despre Mainz, pas cu pas”, a mai spus tehnicianul Craiovei, conform sursei menționate anterior.